Ultimele luni au scos la iveală o rearanjare a prorităților la nivel mondial, printre acestea numărându-se și „războiul” declarat de actorii statali și supranaționali companiilor tech (așa-ziselor „Big Tech”).

Cel mai recent exemplu îl reprezintă o inițiativă legislativă din Australia care are ca scop forțarea Facebook, Google ș.a. la plata platformelor media/de știri pentru a le folosi conținutul. La prima vedere se poate spune că este o măsură de bun-simț care ar susține (așa cum spune și Parlamentul Australian) în special companiile de știri autohtone și ar pune capăt abuzurilor platformelor online care au dus presa tradițională în pragul falimentului în mai toate statele lumii. Totuși, ceea ce poate fi văzut ca o daună colaterală, problemă ignorată intenționat de autorități în disperarea recâștigării controlului asupra mediului online sau doar pierdută din vedere, este pericolul deja existent al dezinformării masive și propagării rapide a informațiilor false pe diferite platforme online, acum poate chiar amplificat de măsurile recente ale Facebook Australia de a bloca postările companiilor de știri.

Într-o lume divizată care deja se află sub semnul pericolului unui război informatic, din moment ce cunoașterea și informația sunt noile resurse cheie ale societății informaționale, este puțin probabil ca o legislație care permite o astfel de consecință să fie potrivită pe termen lung. Asta deoarece aceste companii Big Tech sunt până la urmă private, ghidate de profit, și pot lua o decizie în legătură cu ce conținut pun online. Atunci când se adaugă și componenta economică, fiind nevoiți să plătească pentru a avea permisiunea de a urca anumite postări pe platformă, este de înțeles un refuz categoric de a-și folosi resursele în acest mod. Ca urmare, utilizatorii sunt lăsați fără surse de informare de încredere acolo unde este cea mai mare nevoie de ele și unde informațiile incorecte circulă cel mai repede – pe rețelele sociale. Aberant este că această măsură a Facebook nu a vizat numai companiile private de știri, ci și postările autorităților.

Având în vedere toate acestea, nu putem decât să facem legătura cu ceea ce încearcă Uniunea Europeană să facă la acest moment în legătură cu piața unică digitală și reglementarea companiilor tech prin Digital Services Act și Digital Markets Act. Cele două inițiative legislative au același scop precum autoritățile australiene, și anume recâștigarea controlului asupra spațiului online. Totuși, marele dezavantaj al reglementării stricte a spațiului cibernetic de către actorii statali și supranaționali (publici) este, în mod clar fragmentarea internetului, ceea ce duce, progresiv, la experimentarea acestui mediu în mod diferit în diverse zone ale lumii. Acest lucru este contrar naturii și scopului de bază al Internetului: să aducă oamenii mai aproape, indiferent de poziționarea geografică prin uniformitatea și neutralitatea experienței utilizatorilor. Uniunea Europeană are deja antecedente de măsuri și inițiative care să ducă exact la acest rezultat cum ar fi așa numitul „drept de a fi uitat” din GDPR care consființește obligația platformelor de a de-indexa informații care pot fi accesate de pe teritoriul statelor membre, la cerința utilizatorilor sau măsurile în ceea ce privește politica de cookies care au dus la imposibilitatea accesării mai multor site-uri din afara Uniunii.

Sigur că acești pași spre un mai bun control asupra Internetului nu pot fi comparați în mod direct cu ceea ce face China sau cu intențiile Moscovei de a tăia complet legătura cu WWW. Cu toate acestea, orice reglementare a mediului online trebuie făcută cu mare precauție, având în vedere drepturile și libertățile aflate în conflict – dreptul la viață privată și dreptul la libera exprimare. Cât de adecvată și eficientă se dovedește a fi legea australiană rămâne de văzut, mai ales că, la acest moment, este un pur experiment. În ceea ce privește posibilitatea aplicării acestui model în UE, trebuie analizat cu atenție impactul pe care l-ar avea asupra libertății de exprimare online și asupra nivelului de informare al populației. La momentul actual, Pachetul Digital al Comisiei Europene are potențialul de a răspunde la mai multe goluri legislative, iar, odată implementat, vor putea fi analizați pașii care urmează.

În final, rămâne neadresată întrebarea care macină atât clasa politică, cât și cea academică de mai mulți ani – ar trebui reglementat spațiul cibernetic și, dacă da, cine ar trebui să aibă autoritatea să facă acest lucru: actorii guvernamentali sau cei privați? Discuția este lungă pentru ambele variante si cele doua tabere nu au ajuns înca la un consens, ceea ce lasă deschisă discuița referitoare la cea mai bună abordare in reglementarea Big Tech.